Totul Se Pierde

Se spune că nimic nu e pentru totdeauna și că la un moment dat, totul se pierde… Poate că da sau poate că nu, dar cu pierderea nu sunt de acord! Într-un colț de suflet, rămân amintiri, plăcute sau mai puțin plăcute, dar rămân! Sunt tapetate pe suflet și oricât am fugi, ne ajung din urmă, unele aducând lacrimi de durere în ochi, altele de fericire! Unele sunt pentru ce ar fi putut fi, altele pentru că au fost și nu trebuiau să fie! Refuzăm acceptarea prezentului, trăind din stocul depozitat în suflet și nimic din ce ne înconjoară, pare să nu mai aibă sens! Da, poate că nimic nu durează, însă nici nu se pierde! Mă gândesc cât de repede aruncăm la gunoi, amintiri care ne-au adus hohote de râs și bucurie în priviri și adâncim ce ne-a provocat durere, ce ne-a rănit… și apoi.. zic că nimic nu se pierde, rămâne tatuat pe suflet! Poate că vorbesc cu detașare sau e detașarea unui suflet care a decis pentru sine sau poate pentru că știu exact ce spun, trecând printr-un noian de sentimente și simțiri… Ne naștem din dureri, trăim în dureri, murim în dureri, crezi că asta e viață!? Nu! Și la un moment dat, te saturi de lacrimi, ochii îți sunt secați, zâmbetele înecate și ești doar tu și cu tine, pentru că ceilalți nu mai au răbdare să stea lângă un om care plânge necontenit… Dacă ești suficient de încrezător în tine, lași amintirile și visele să zboare sau înveți să trăiești cu ele! Singurul care se pierde pentru totdeauna, ești tu, dacă nu te trezești și să te trezești, înseamnă să îți deschizi ochii și mintea și să te bucuri și să împărți bucurie!