Noapte. Nu contează. Mă pregătesc să plec. Mă vei uita. Străini. Uită-te pentru ultima oară în ochii mei și minte-mă că mă iubești. Prefă-te măcar o dată că îți dorești să mă săruți. Mângâie-mi umerii cu tandrețe și… străino! Iubește-mă orbește ca și cum nimeni nu ne cunoaște. Privește-mă! Privește-mă, căci nu mă vei mai vedea. Strânge-mă în brațe ca și cum ți-ar păsa, atinge-mă ca și când ți-ar fi teamă să mă pierzi, sărută-mă ca și când ar fi pentru ultima oară. Plec, nu vezi? Niciodată nu ai putut să mă vezi. De ce nu m-ai mințit? De ce?! Lasă, delirez. Chiar cer prea mult? E prea mult? Atunci, mai simplu… uită-mă ca și când nu m-ai fi cunoscut. Adio! Nu, nu … stai. Nu… mai am ceva să îți spun. Te iubesc! Ce simplu sună, nu? Acum înțelegi, așa e? Simplu. Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc. Vreau să mor cu, cuvintele astea pe buze… Te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu